Gigantul american din e-comerț eBAY pregătește lansarea pe piața locală a unui program național dedicat IMM-urilor românești.
Firmele de poștă și curierat vor trebui să raporteze lunar organului fiscal central informații referitoare la trimiterile poștale care au ca și particularitate achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poștale înregistrate. Vor fi transmie Fiscului, de asemenea, datele de identificare ale vânzătorului.
eBay a ajuns la un acord privind vânzarea unei participații minoritare la grupul norvegian de media Adevinta, cel mai mare jucător din sectorul anunțurilor online la nivel global, către fondul britanic de private equity Permira, într-o tranzacție de peste 2 miliarde de dolari.
Vânzările Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, au crescut cu 30% în perioada 16 martie-16 aprilie, comparativ cu perioada similară din 2019, pe fondul decretării stării de urgență și recomandărilor de distanțare socială.
Casa de moda britanică Burberry Group Plc își încurajează clienții să dea o nouă șansă vechilor produse prin revânzarea lor online, o mișcare care ar putea să genereze mai mulți clienți în perioada sărbătorilor și să crească atractivitatea mărcii în rândul celor preocupați de impactul industriei modei asupra mediului, transmite Bloomberg.
O persoană care are mai multe anunțuri pe platformele de vânzare online nu are automat calitatea de ”comerciant”. O astfel de activitate poate fi considerată o ”practică comercială” doar dacă persoana postează anunțurile pentru a susține activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală, a decis recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Profit.ro a relatat că Fiscul monitorizează deja magazinele online cu prețuri reduse, vânzătorii de pe platformele olx.ro și ocazii.ro care tranzacționează volume mari.
Blugento, companie clujeană specializată în furnizarea de soluții de ecommerce bazate pe platforma Magento, anunță lansarea unui serviciu care pune la dispoziția comercianților o platformă cu magazine online bazate pe soluția Magento, gata de lansare. Noul serviciu va fi disponibil începând cu luna aprilie.
Magazinul online de piatră naturală piatraonline.ro, deținut de soții Mariana Brădescu și Sergiu Constantinescu, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 24 milioane lei, aproximativ 5,3 milioane euro.
Cea mai gravă ”țeapă” dată cumpărătorilor de mașini second-hand o reprezintă vânzarea unor autovehicule care au avut avarii atât de mari încât ar fi trebuit să fie daune totale, 6% dintre mașinile aflate la vânzare și verificate online fiind foste daune totale. Recent, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că jumătate din mașinile aduse în România, puse la vânzare, au probleme.
Potrivit cercetării, 39% dintre respondenți apelează la un site de anunțuri pentru a găsi cumpărători pentru bunurile pe care nu le mai folosesc. Aproape tot la fel de mulți, 37,5%, găsesc site-urile de anunțuri ca fiind atât cea mai bună metodă de vânzare și cumpărare pentru obiectele în stare bună deținute de alți utilizatori.
Grupul francez bancar Societe Generale, proprietarul BRD, a ajuns la un acord pentru vânzarea brokerului online Onvista, cu activități în Germania, către divizia de online banking a Commerzbank, în cadrul strategiei grupului de a se concentra pe operațiunile profitabile.
CEZ Vânzare, furnizorul român de electricitate controlat de grupul energetic ceh CEZ, vrea să-și extindă activitatea în domeniul intermedierii de polițe de asigurare și își propune să înceapă, de la jumătatea acestui an, să vândă asigurări obligatorii RCA și de locuință, atât în centrele de relații cu clienții, cât și online.